Salon tatuaje - Old Ink
Bine ai venit la salonul de tatuaje Old Ink București
Povestea salonului de tatuaje Old Ink București a început din dorința materializării unei pasiuni puternice pentru artă vizuală pe care Răzvan, fondatorul acestui business, a avut-o încă din copilărie. “Am fost fascinat dintotdeauna de tatuaje și de artă desenului în general.
Totul a plecat de la dorința mea de a mă dezvolta pe plan artistic și de a oferi oamenilor amintiri și experiențe unice. Am trecut de la grafitti la desen, de la desen la pictură, de la pictură la aerografie, iar apoi mi-am descoperit pasiunea pentru tatuaje și m-am oprit acolo.
Acum, nu mă mai imaginez făcând altceva vreodată.” Răzvan, un om extraordinar de carismatic, sau, cum i s-a mai spus, “un om al oamenilor”, a pornit totul de la 0, muncind să-și îndeplinească visul de a oferi clienților experiențe de neuitat.
Încetul cu încetul, a adunat în jurul sau oameni talentați și dedicați artei tatuajelor și a construit ceea ce azi se numește “Old Ink București”, un loc unde oamenii se întorc mereu cu drag, de unde pleacă întotdeauna cu zâmbetul pe buze și cu promisiunea că se vor reîntoarce curând (și chiar se întorc! :P).
Așadar, Old Ink este un salon tatuaje profesional din București, nu doar un salon oarecare, ci este acel “acasă” unde clienții își aștern pe piele amintirile cele mai de preț și “remindere” valoroase.
Ce își propune salonul nostru de tatuaje?
Salonul nostru de tatuaje din București funcționează din 2017 și ne-am construit reputația pe baza calității, profesionalismului și a relației speciale cu fiecare client. Old Ink este mai mult decât un salon tatuaje – este locul unde arta întâlnește pasiunea.
Printre misiunile noastre, se numără: – ne dorim să facem artă la un nivel superior; – vrem să creăm un spațiu și un mediu în care oamenii să se regăsească, să fie ascultați și înțeleși, și să li se ofere experiențe deosebite și tatuaje artistice de cea mai înaltă calitate; – să marcăm amintiri frumoase pe pielea clienților noștri; – să formăm legături bazate pe încredere și prietenie cu cei ce ne calcă pragul; – să creăm un mediu propice pentru formarea și dezvoltarea artiștilor; – să lăsăm în urmă OPERE DE ARTĂ.
Program de lucru
- LUNI ÎNCHIS
- MARȚI 12:00 – 19:00
- MIERCURI 12:00 – 19:00
- JOI 12:00 – 19:00
- VINERI 12:00 – 19:00
- SÂMBĂTĂ 11:00 – 16:00
- DUMINICA ÎNCHIS
De ce Old Ink este cel mai bun salon tatuaje din București?
🏆 Experiență de peste 7 ani
Salonul de tatuaje Old Ink funcționează din 2017 și a realizat mii de tatuaje pentru clienți mulțumiți. Echipa noastră de artiști are experiență vastă în toate stilurile de tatuaje.
✨ Artiști profesioniști
Fiecare artist din salonul nostru de tatuaje este un profesionist dedicat cu ani de practică și portofoliu impresionant. Realizăm tatuaje în orice stil: realism, geometric, floral, tribal, portrete.
🛡️ Igienă maximă
Salonul nostru îndeplinește și respectă toate normele de igienă impuse de autoritățile din România.
🎨 Design personalizat
La salonul nostru de tatuaje, fiecare design este unic și personalizat după dorințele tale. Artiștii noștri lucrează îndeaproape cu tine pentru a crea tatuajul perfect.
💰 Prețuri corecte
Salonul de tatuaje Old Ink oferă prețuri transparente și corecte. Nu există costuri ascunse - știi exact cât vei plăti înainte să începem.
❤️ Atmosferă prietenoasă
Clientii aleg salonul nostru de tatuaje pentru atmosfera relaxată și prietenoasă. Te simți ca acasă, între prieteni, nu într-un salon impersonal.
ECHIPA NOASTRĂ

Serviciile noastre

Tatuaje
Punem suflet în fiecare tatuaj și îți oferim seriozitate și profesionalism

Cover Up
Ai un tatuaj pe care vrei să îl acoperi? Fă-ne o vizită!

Indepărtare tatuaje
Dacă îți dorești îndepărtarea unui tatuaj, noi te putem ajuta prin tehnologia laser și personalul calificat.

Creme și Accesorii
În salonul nostru vei găsi creme și soluții de îngrijire a tatuajelor și piercingurilor, precum și alte accesorii (bijuterii piercing).

Body piercing
Servicii premium de piercing în condiții de maximă igienă și seriozitate.

epilare cu laser
Epilarea cu laser dă roade după prima ședință, iar efectele ei sunt îndelungate!
De ce să alegi salonul de tatuaje Old Ink București?
Salonul de tatuaje Old Ink se distinge prin dedicarea artiștilor, echipamente de ultimă generație și standardele înalte de igienă. Alegând salonul nostru de tatuaje, alegi calitate, siguranță și artă autentică.
Știm că alegerea unui salon de tatuaje este un proces foarte diferit de la o persoană la alta. Unii aleg salonul în funcție de notorietate, alții în funcție de portofoliu, alții în funcție de prețuri sau pur și simplu alegând primul salon care le apare pe Google.
Așadar, ca să cităm o replică celebră din Brigada Diverse: “Cine vă recomandă?”
Pe noi nu recomandă vocea, dar talentul cu siguranță da!
De-a lungul timpului, am fost recomandați de către clienți pentru răbdarea noastră, pentru sugestiile cu care vin artiștii noștri pentru îmbunătățirea sau personalizarea tatuajelor, pentru autenticitatea experiențelor trăite în salonul nostru.
Ni se mai spune că mediul creat în salon este unul extrem de plăcut și relaxant, unde clienții se simt confortabili și “între prieteni”.
Am fost lăudați că suntem în pas cu trendurile și “moda”, venind întotdeauna cu idei noi în materie de tehnică, viziune, artă.
Ce putem spune noi despre…noi? Suntem niște oameni dedicați, ne respectăm clienții și munca, rezonăm mereu cu cei care ne vizitează și ne place să ne asigurăm că ei pleacă mereu fericiți și mulțumiți.
Cam atât vrem să spunem despre noi aici, pe internet, însă te așteptăm cu drag oricând în salonul nostru pentru o cafea ca între prieteni, să ne cunoaștem mai bine și să râdem împreună! Vrei să îți faci și un tatuaj după cafea? Perfect! Facem o programare!
Ce ne recomandă?
Idei Originale
Artiștii noștri va încurajează să alegeți împreună idei originale pentru ca rezultatul să fie un tatuaj de calitate.
Igienă
Salonul nostru îndeplinește și respectă toate normele de igienă.
Dedicare
Experiența și dedicarea noastră te vor face să te reîntorci!
Salon tatuaje Bucuresti - OLD INK
Locația salonului de tatuaje
Salonul de tatuaje Old Ink se află în Sector 1 București, pe Strada Witting nr. 26, zona Gara de Nord. Oferim acces ușor cu transportul în comun și parcare în zonă. Vino să ne cunoști și să descoperi de ce suntem salonul de tatuaje preferat al sute de clienți din București!













